loader image

Prof. Univ. Emerit Dr. Ing. RADU GAIGINSCHI 30.09.1943 – 14.07.2021 „Profesorul e ca un actor: îți dai seama dacă e valoros sau nu de la primele replici, iar ca să se facă înţeles trebuie să empatizeze cu studenţii”

Prof. Univ. Emerit Dr. Ing. RADU GAIGINSCHI

30.09.1943 – 14.07.2021

„Profesorul e ca un actor: îți dai seama dacă e valoros sau nu de la primele replici, iar ca să se facă înţeles trebuie să empatizeze cu studenţii”

IN MEMORIAM

Consiliul Facultăţii de Mecanică regretă profund trecerea la cele veșnice a ilustrului dascăl şi specialist de talie internaţională în domeniul autovehiculelor rutiere, Profesorul RADU GAIGINSCHI, creatorul Şcolii moderne de motoare şi a Şcolii de Ingineria autovehiculelor de la Iaşi, personalitate marcantă a Politehnicii ieşene din ultimii 50 de ani.

Plecarea dintre noi a Profesorului Radu GAIGINSCHI lasă un gol enorm în comunitatea academică a Facultăţii de Mecanică din Iaşi dar şi din Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, amintirea lui rămânând să o păstrăm cu pioşenie. Dumnezeu sa-l odihnească în pace!

Născut într-o familie  de intelectuali marcanţi din Iaşi, cu tradiţie în domeniul ingineriei mecanice, tatăl său fiind renumitul Profesor Emil GAIGINSCHI, care a pus bazele Scolii de motoare termice la Şcoala Politehnică din Iaşi în anii 40-50, tânărul Radu GAIGINSCHI absolvă în 1961, cu Diplomă de merit, Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași. Urmează cursurile Facultăţii de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic “Gheorghe Asachi” din Iaşi şi în 1966 absolvă  cu Diplomă de merit secţia de Maşini termice din cadrul Facultăţii de Mecanică.

După absolvirea facultăţii a urmat un stagiu de pregătire la Uzinele „Steagu Roșu” din  Brașov, singura uzină de automobile care exista atunci. Aşa cum arăta într-un interviu din anul 2009, deși putea sa se încadreze la o întreprindere din ţară cu un  câştig mult mai mare, a hotărât să se angajeze la Institutul Politehnic din Iași, ca preparator în perioada 1966-1967 şi apoi, ca asistent universitar în perioada 1967-1972, la Catedra de Motoare Termice din cadrul Facultăţii de Mecanică. În 1972 promovează prin concurs pe post de şef de lucrări la aceeaşi catedră. În anul 1977 susţine o strălucită teză de doctorat sub coordonarea academicianului Constantin Aramă la Politehnica din Bucureşti, iar din anul 1978  promovează prin concurs pe post de conferenţiar universitar la catedra de Mecanoenergetică, catedră care includea şi specializarea de motoare termice. În 1990 obţine prin concurs titlul de profesor universitar şi  obţine abilitarea de conducător de doctorat.

Tot în anul 1990 Profesorul Radu GAIGINSCHI  contribuie din plin la introducerea  specializării de Autovehicule Rutiere în Facultatea de Mecanică, specializare care s-a dezvoltat continuu, extinzându-se astăzi la Domeniul de Ingineria Autovehiculelor cu trei specializări. In anul 2000 profesorul Radu GAIGINSCHI preia funcţia de  Şef al Catedrei de Motoare şi Autovehicule Rutiere  pe care a condus-o timp de 11 ani. In această perioadă a fost şi Directorul Departamentului de Transporturi şi Expertiză Tehnică Rutieră  din cadrul Facultăţii de Mecanică. A fost membru în Consiliul Facultăţii de Mecanică din 1990 până în 2011 şi reprezentant al Facultăţii de Mecanică în Senatul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, în mai multe legislaturi, în perioada 2000- 2012.

Activitatea didactică a Profesorului Radu  GAIGINSCHI a fost una remarcabilă, cu  dezvoltarea unor noi discipline specifice domeniului auto atât pentru licenţă cât şi pentru masterat: Alimentarea cu Combustibil și Reglarea Motoarelor cu Ardere Internă, Construcția și Calculul Motoarelor cu Ardere Internă, Încercarea Autovehiculelor Rutiere, Accidentologie Rutieră, Dinamica și Expertiza Accidentelor de Circulație, Norme Tehnice privind Siguranța Circulației Rutiere, Managementul Siguranței Rutiere.  A publicat 10 cursuri şi monografii în domeniile  motoarelor termice, a siguranţei rutiere, a expertizării autovehiculelor rutiere, patru monografii cu peste 500 de pagini fiind publicate în Editura Tehnică  în perioada 2000-2009.

A fost un profesor cu o dăruire totală şi o capacitate remarcabilă de a conlucra cu numeroasele generaţii de studenţi, căpătând o aleasă faimă în rândul studenţilor şi a absolvenţilor.

Cariera didactică de excepţie a fost dublată de o intensă şi susţinută activitate de cercetare ştiinţifică , coordonând un număr de peste 25 de teze de doctorat.  Este autor şi coautor la peste 190 de lucrări ştiinţifice  dintre care remarcăm  un număr impresionant de brevete de invenţie înregistrate la OSIM (34).  Profesorul Radu GAIGINSCHI  a realizat 38 de granturi şi contracte de cercetare ştiinţifică,  fiind recunoscute contribuţiile esenţiale la  dezvoltarea motoarelor automobilelor Dacia de la Uzinele din Colibaşi, a colaborărilor cu Institutul Naţional de Motoare din Bucureşti,  cu Uzina de Mecanică Fină din Sinaia. A fost membru fondator a Societăţii Inginerilor de Automobile din România precum şi membru în Corpul Experților Tehnici din România.  A fost Expert Tehnic Judiciar în Domeniul Automobilelor și a Traficului Rutier.

Profesorul Radu GAIGINSCHI a reprezentat Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” în diverse comisii ARACIS de evaluare a specializărilor şi a domeniilor de studii din România precum şi în CNATDCU, organismul de validare a tezelor de doctorat şi a titlurilor universitare de profesor şi conferenţiar.

Două fotografii sugestive din viaţa Profesorului Radu GAIGINSCHI ne vor aminti  mereu de personalitatea Marelui dispărut!

Fotografia de grup din anul 1966 cu ocazia absolvirii Facultăţii de Mecanică, alături de iluştrii dascăli Dumitru Mangeron şi Niculai Popinceanu ( ultimul din stânga fotografiei pe rândul al doilea)

La dezvelirea bustului Profesorului Emil GAIGINSCHI din vara anului 2004.

Interviu cu prof.univ dr.ing. Radu Gaiginschi, seful catedrei de Motoare si Autovehicule Rutiere din cadrul Facultatii de Mecanica a Universitatii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iasi.

„Profesorul e ca un actor: iti dai seama daca e valoros sau nu de la primele replici, iar ca sa se faca inteles trebuie sa empatizeze cu studentii”.

La cei 65 de ani ai sai, prof.univ.dr.ing. Radu Gaiginschi continua sa slujeasca Institutul Politehnic din Iasi cu aceeasi placere pe care o avea in anii tineretii. Fiul profesorului Emil Gaiginschi, fondatorul catedrei de Masini Termice a Facultatii de Mecanica din cadrul Universitatii Tehnice „Gh. Asachi”, profesorul Radu Gaiginschi a absolvit studiile liceale cu diploma de merit, dar a ales sa ramana alaturi de tatal sau si sa renunte la un castig de sase ori mai mare. Nu regreta insa alegerea facuta.

O fire dinamica si gata oricand sa se angajeze intr-o cercetare legata de autovehiculele rutiere, fiul lui Emil Gaiginschi un impatimit colectionar de aparate foto, modele vechi, pe care le-a cumparat in multele duminici cand dadea turul tarabelor ca un vanator adevarat, avand pe balcon, dupa cum spun cei care i-au vazut colectia, „mai multe aparate foto decat tot Palatul Culturii”.

Reporter: – Faptul ca tatal dvs., regretatul profesor Emil Gaiginschi, era profesor la Politehnica a fost un motiv in plus pentru care ati decis sa dati admitere la o facultate cu profil tehnic ?

Radu Gaiginschi: – Da, cu siguranta. Cum in liceu fusesem olimpic national la matematica, dorinta mea cea mai mare era sa fac o facultate de matematica, la fel ca si toti ceilalti adolescenti de varsta mea. Tatal meu, profesorul Emil Gaiginschi, fiind un om cu o gandire foarte limpede, si-a dat seama ca matematicile te ajuta sa iti gasesti un rost in viata dar nu sunt suficiente, domeniul tehnic implicand si alte cunostinte. Ca sa ma convinga de justetea argumentelor sale, in clasa a IX-a m-a luat intr-o excursie de doua saptamani, timp in care am vizitat marile uzine ale tarii, de motoare, de automobile (Steagu Rosu, 23 august, etc.), iar la intoarcere mi-am schimbat urgent optiunea si am dat in toamna lui 1960 la Politehnica din Iasi. Pe tot parcursul facultatii, am fost nevoit sa imi castig singur banii de buzunar, nu primeam bani de buzunar aproape zilnic, cum primeau toti ceilalti colegi ai mei, si asta deoarece tatal meu era un om dur, fiind adeptul unei educatii spartane, duritatea fiind sinonima cu grija si dorinta sa nemarginita de a ma ajuta sa pot razbate in viata. In ziua de azi multi isi urasc parintii pentru ca sunt mai duri cu ei si le reproseaza lucrul acesta, dar eu il apreciez pentru asta, deoarece sunt constient ca duritatea sa m-a ajutat enorm sa devin cel care sunt astazi.  

Reporter: – „Imbratisarea” meseriei de profesor a fost rodul unei dorinte a tatalui dvs. sau pur si simplu ati indragit atat de mult ceea ce facea tatal dvs. incat ati vrut si dvs. sa traiti aceasta experienta „miraculoasa” ?

Radu Gaiginschi: – Nu. Lucrurile au stat in felul urmator: dupa terminarea facultatii am urmat un stagiu de pregatire la „Steagu Rosu” Brasov, la autocamioane, de altfel singura uzina de automobile care exista atunci. Desi puteam sa ma duc la o intreprindere in tara sa lucrez si sa castig mult mai mult, deoarece diploma de merit primita la finalul studiilor superioare imi oferea sansa sa castig in productie in jur de 3000 lei, fata de numai 600 lei lunar la Institut, am hotarat sa raman langa tatal meu si sa ma angajez la Institutul Politehnicii din Iasi, gandindu-ma si ca dansul avea probleme grave cu inima si avea nevoie de mine. Ca sa va dati seama de diferenta enorma dintre a fi in productie si a fi la catedra, din primul meu salariu, de abia am reusit sa imi cumpar un aparat de fotografiat rezonabil din punct de vedere tehnic…

Reporter: – A reprezentat profesorul Emil Gaiginschi un model pentru dvs. si in ceea ce priveste tinuta morala si modul de predare ?

Radu Gaiginschi: – Daruirea si capacitatea sa de a-i face pe studenti sa inteleaga procesele au fost calitatile pedagogice pe care le-am apreciat cel mai mult la tata. Nu oricine poate fi capabil sa predea o disciplina, deoarece profesorul e ca un actor: iti dai seama daca e valoros sau nu de la primele replici pe scena, in speta la catedra. Ca un profesor sa se faca inteles trebuie sa faca corp comun cu masa, cu studentii si sa le inteleaga mentalitatea. In plus, tot de la dansul am invatat sa pretuiesc munca si sa muncesc pentru a obtine ceva in viata, munca devenind pentru mine un principiu de viata care m-a ajutat sa reusesc sa trec peste toate obstacolele care mi-au iesit in cale. 

Reporter: – Cum era omul Emil Gaiginschi inafara orelor de curs ?

Radu Gaiginschi: – Cine-l auzea vorbind, indiferent ca il cunostea din punct de vedere fizic sau nu, il confunda foarte usor cu marele scriitor Mihail Sadoveanu: avea o voce molcoma, placuta, care nu te lasa sa reactionezi violent la nici o relica de-a sa, oricat de acida sau neplacuta era. Omul Emil Gaiginschi era atasat de ceilalti, preocupat tot timpul de problemele altora mai mult decat cele personale, detestand sa fie in prim plan, sa iasa in evidenta. Insa pe cat de bland si binevoitor era in spatiul, intim, privat, pe atat de sever era cand venea vorba de catedra si spatiul public: devenea dintr-o data altul, foarte dur si meticulos. Explicatia acestei metamorfoze ciudate pentru unii este simpla: ca inginer sef la IAR Brasov, inainte de razboi, responsabilitatile sale erau enorme, orice greseala putandu-l costa viata, si asta fara a vorbi metaforic. Pe langa raspunderea imensa si presiunea enorma ce plana asupra sa, dansul mai avea si cursuri la Politehnica din Cernauti, unde trebuia sa se duca si sa se intoarca cu avionul pilotat doar de dansul. Ca urmare a acestor imprejurari, tatal Emil Gaiginschi a hotarat sa aplice si in familie o educatie drastica pentru a fi capabil sa fac fata si la situatii similare cu cele in care se gasise dansul. O influenta semnificativa in atitudinea omului Emil Gaiginschi fata de educatia propriului fiu a avut-o si modelul prusac de educatie, conform caruia orice lucru pe care il incepi trebuie sa il faci bine pana la capat si sa nu mai fii nevoit sa te intorci asupra lui, modelul francez pe care il cunoscuse in timpul Scolii de Aeronautica de la Paris fiind aproape insesizabil in educatia pe care si-o propunea sa mi-o dea, si asta deoarece Romania era o tara fracofona care reusise sa isi insuseasca majoritatea valorilor culturale si „educationale” din Franta.

Reporter: – Piedicile impuse de regimul comunist au fost suficient de puternice incat sa va impiedice sa va realizati din punct de vedere profesional ?

Radu Gaiginschi:– Cu siguranta: am avut nesansa ca la putin timp dupa terminarea facultatii sa aiba loc evenimentele tragice din Polonia din 1980, iar regimul Ceausescu a adoptat instantaneu o teama nejustificata si a sporit urmarirea celor cu nume de origine poloneza. Cum numele meu de familie se termina in „-schi”, au inceput sa apara problemele: nu am putut publica nici o lucrare la Editura Tehnica, unde sef era fostul presedinte Ion Iliescu, care, imi amintesc si acum, mi-a zis pe un ton amical si usor temator: „Mai Radule, nu se poate…”. Tot din cauza sufixului buclucas nu am putut pleca nici in Vest sa ma pot specializa si cunoaste si alte culturi decat cea nationala. De asemenea si tatal meu a avut de suferit de pe urma comunistilor: in prima faza a refuzat sa fie membru de partid, cu toate ca era o personalitate marcanta si cunoscuta la nivel national, apoi, ca director ASAN (o intreprindere unde se reparau avioane care veneau de pe front si mai puteau fi reabiliatate) a fost la un pas sa fie inchis de rusi cand au venit in tara, singurul atu care l-a si salvat fiind acela ca era membru al Lojii Masonice din Romania.

Reporter: – In calitate de sef al Centrului de Cercetari in Accidentologie Rutiera din Departamentul de Transporturi si Expertiza Tehnica Rutiera de la Universitatea Tehnica „Gh. Asachi”, care credeti ca sunt cauzele producerii unui numar din ce in ce mai mare de accidente rutiere, comparativ cu anii de dupa 1990 si cum pot fi ele prevenite ?

Radu Gaiginschi: – In domeniul industriei autovehiculelor s-a ajuns la o performanta excceptionala: in ultimii ani nu au mai existat accidente care sa se datoreze viciilor constuctive, si asta deoarece tehnologia si analizele intreprinse au reusit sa prevada orice abatere de la normele de construire. Cat despre cauzele accidentelor, acestea pot fi datorate infrastructurii rutiere si comportamentului uman, mai precis erorilor umane. Ceea ce se incearca in momentul de fata este nu atat prevenirea accidentelor ci diminuarea urmarilor acestora (securitate pasiva), prin introducerea unor airbaguri pentru pietoni in bara frontala a masinii pentru atenuarea impactului sau montarea unor sisteme pasive de atentionare care actioneaza franele in momentul in care masina se apropie de un alt autovehicul sau un obstacol. Totusi cele mai grele cazuri care vin la mine pentru a fi rezolvate sunt cele in care sunt implicate si interese de culise si probe incognito. Greutatea consta defapt in demonstrarea ca probele adevarate sau false sunt false, cu toate ca tu, ca expert, stii bine ca nu e asa, dar interesele sunt cele care dicteaza de multe ori rezultatele expertizelor in astfel de cazuri.   

Reporter: – Mai este cautata specializarea Motoare Termice la fel ca in primele sale  clipe de viata ?

Radu Gaiginschi: – Aproape deloc si asta deoarece inainte specialitatea se numea Masini Termice si tinea de Inginerie Mecanica, studiindu-se doar masinile termice, adica motoare si turbine si existand o concurenta acerba pentru ocuparea locurilor scoase la consursul de admitere. Cu timpul au mai aparut si cazanele cu abur, instalatiile frigorifice si de incalzire, dar aceste instalatii si-au pierdut obiectul mecanic, pierdere care i-a determinat pe studenti sa fuga de aceasta specializare care nu se cerea pe piata. Insa cred ca este vorba si de o problema de optica. De exemplu, acum trei ani, in timp ce participam la examenul de admitere la Politehnica din Bucuresti, am remarcat valabilitatea rationamentului meu: la examenul pentru ocuparea locurilor de la specializarea Sisteme si echipamente termice, noua denumire a vechii a specializari Masini Termice, locurile scoase la concurs ramaneau neocupate. Intr-o discutie amicala cu rectorul si cu decanul Facultatii de Mecanica am propus schimbarea denumirii specializarii in Motoare Termice. Efectul nu s-a lasat asteptat: locurile au fost imediat ocupate de studentii dornici sa studieze motoarele termice. Daca ar fi existat doua discipline distincte, adica Sisteme Termice si Echipamente termice, studentii si-ar fi gasit mai usor un loc de munca decat in conditiile studierii simultane a celor doua discipline.

Reporter: – De unde a aparut pasiunea pentru colectionarea aparatelor foto pe care le adorati ca pe niste mici zeitati ?

Radu Gaiginschi: – In 1964, in Iasi erau doar doi oameni care puteam face fotografii color: eu si un coleg de la Fizica. Arta fotografica am invatat-o de la el, urmand ca o data cu trecerea timpului sa ne invatam reciproc. Ca sa faci rost de un rolfilm color in perioada comunista era o problema, deoarece acestea se gaseau doar la ziaristi, partidul era mereu cu ochii pe noi si „contabiliza” toate schimburile care au loc intre indivizi. Cu toate astea, am reusit sa imi prelucrez singur pozele ca si ceilalti pasionati de fotografie din acele vremuri folosind substante facute de noi si sa imi cumpar prin intermediul Institutului Politehnic cateva aparate profesionale. Dupa ce le achizitionam le mai reparam pe ale mele si pe ale colegilor, dar norocul meu era ca multi nu mai veneau dupa ele si ramaneau la mine. Cand s-a trecut la aparatul digital, am remarcat ca in talcioc aparusera foarte multe aparate de fotografiat vechi de care lumea vroia sa scape, vanzandu-le la un pret derizoriu. Din acel moment, colectia mea a inceput sa fie din ce in ce mai voluminoasa si sa ajunga la aproape 200 si ceva de modele.

Reporter: – Care este cea mai importanta piesa a colectiei dvs. inedite ?

Radu Gaiginschi: – Un aparat Kodak Brownie, produs in Marea Britanie, din perioada 1895-1905, pe care l-am luat de la un tigan, din talcioc la numai 20.000 lei vechi. Ceea ce nu stiam eu era ca in interiorul aparatului era si primul tip de film pe celuloid din vremea aceea pe care, din cauza ca nu mi s-a spus ca exista, l-am stricat expunandu-l la lumina si regret amarnic. Niciodata nu am fost interesat sa imi valorific colectia, si nici nu m-am gandit la cat valoreaza ea in lei sau euro, deoarece aceasta colectie are pentru mine mai mult o valoare sentimentala. Chiar si baiatului meu cel mic ii place sa surubareasca la aparatele foto si din acest motiv nu as da aceasta colectie din mana pentru nimic in lume.

Reporter: – Se poate spune ca ati recurs la colectionarea aparatelor foto si pentru ca va e teama de trecerea timpului si doriti mereu sa imortalizati clipa cu una din piesele dvs. de colectie ?

Radu Gaiginschi: – Nu, explicatia e mult mai simpla: vine un moment in care esti nevoit sa iesi la pensie, iar aparatele foto sunt deosebite unul fata de altul si iti ofera mereu o ocupatie. De fiecare data cand desfac un aparat sa il mai repar constat ca a mai ramas ceva care nu stiu si ca mai am de invatat enorm de multe. Pentru mine, aparatele foto nu au valoare materiala ci doar din punct de vedere tehnic.

Alexandru Stratan

Cuza Net, 13.02.2009