Născut la 1 noiembrie 1960, a absolvit toate treptele de formare şi educaţie în Iaşi – studiile liceale la Colegiul Naţional Emil Racoviţă (1979), iar pe cele superioare la Facultatea de Mecanică, secţia Tehnologia Construcţiilor de Maşini (1985).După cei doi ani de stagiu în producţie – la Intreprinderea Mecanică Vaslui, a urmat un stagiu ca inginer proiectant la IC-TCM Bucureşti, apoi a devenit (la 10 martie 1989) cadru didactic la Catedra de Rezistenţa Materialelor de la Facultatea de Mecanică din Institutul Politehnic (devenit apoi Universitatea Tehnică) “Gheorghe Asachi” din Iaşi, instituţie pe care a slujit-o, cu devotament, pentru tot restul vieţii lui, încheiată din păcate acum, la mijloc de primăvară, în 2024.
Pe parcursul activităţii didactice a ocupat, în urma unor concursuri, posturi de asistent (până în 1997), apoi şef de lucrări, după care din anul 2001 a devenit conferenţiar universitar. Titlul de doctor l-a obţinut în anul 1998, cu o teză privind analiza stărilor de tensiuni şi deformaţii în piese de forme complicate din construcţia de maşini.
A susţinut – cu studenţii de la mai multe facultăţi din universitate, dar cu precădere de la Facultatea de Mecanică – ore de curs, seminar şi laborator, mai întâi la rezistenţa materialelor, apoi la mai multe discipline legate de modelarea numerică a solicitărilor mecanice, în special prin analiza cu elemente finite. În acest context, în ultimii aproape 20 de ani a administrat şi utilizat reţeaua de calculatoare din laboratorul de specialitate al facultăţii, fiind mereu preocupat de menţinerea competitivităţii întregii game de aparatură din laborator.
A publicat sau a comunicat la diverse conferinţe ştiinţifice peste 80 de lucrări şi articole – în domeniul rezistenţei materialelor, respectiv în cel al modelărilor numerice ale solicitărilor mecanice.
A participat, în cadrul colectivului Catedrei de Rezistenţa Materialelor, la realizarea a peste 20 de granturi şi contracte de cercetare ştiinţifică. A participat, în mai multe rânduri la stagii de documentare în universităţi de prestigiu din Franţa şi din Germania, inclusiv în cadrul unor programe bilaterale Erasmus-Socrates. A fost un om bun, în toţi cei 35 de ani în care ne-a fost coleg.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!