loader image

Noaptea cercetătorilor europeni 2024

În data de 27 septembrie 2024, îmtre orele 13:00 – 23:00, în Iași pe Pietonalul Ștefan cel mare și Sfânt a avut loc evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni.

Anul acesta, Iașul împreună cu Cluj-Napoca, Bistrița, Sighetu Marmației, Beclean, Năsăud, Sângeorz-Băi, Pașcani și Hârlău s-a alăturat celor peste 400 de orașe europene ale științei, dezvoltării și inovării. Astfel, Iașul a devenit din nou parte a celei mai renumite inițiative de popularizare a științei la nivel european, care, în istoria sa de 15 ani, s-a dezvoltat ca una din cele mai potrivite oportunități de o zi în care tinerele generații de elevi și studenți, alături de întreaga comunitate, pot pătrunde altfel în universul cercetării și inovării tehnologice.

Acest eveniment a fost organizat ca activitate principală în cadrul proiectului SCIENCE4FUTURE-III, finanțat prin programul Horizon Europe Framework (HORIZON), inițiat și implementat de Universitatea Babeș-Bolyai, în parteneriat cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.

Obiectivul principal al proiectului SCIENCE4FUTURE-III constă în prezentarea rezultatelor și a metodelor de cercetare publicului larg, în vederea creșterii gradului de conștientizare a importanței activităților de cercetare, de inovare și de transfer tehnologic și obținerii recunoașterii publice a cercetătorilor, dar și pentru înțelegerea impactului activității lor asupra vieții de zi cu zi a comunității.

De asemenea, proiectul include și prezentarea activităților, serviciilor și produselor actorilor locali și regionali cu scopul popularizării contribuției pe care o are procesul de dezvoltare continuă, bazat pe cercetare, inovare și transfer tehnologic, la creșterea calității vieții și a sustenabilității mediului socio-economic.

Facultatea de Mecanică a fost prezentă la acest eveniment cu o serie de realizări ale echipelor studențești, sub îndrumarea cadrelor didactice din facultate. O atracție deosebită a prezentat-o robotul interactiv Pepper, dronele realizate de studenți, monoposturile Formulei Student și mașinile pregătite pentru drift și raliu.

Imaginile prezentate mai jos vorbesc de la sine despre reușita și atractivitatea evenimentului.