Campus studențesc
Taxe pentru cămine
Taxele de cazare sunt stabilite de către DSS.
site-ul Direcţiei Servicii Studenţeşti
Procedură de cazare
INFORMATII privind cazarea studentilor,masteranzilor si a doctoranzilor.
DIRECŢIA SERVICII STUDENŢEŞTI
Iași
Municipiul Iaşi – „oraşul celor şapte coline” – este atestat documentar pentru prima dată în 1408 de către voievodul Alexandru cel Bun (1400 – 1432), care a acordat un act de privilegii comerciale pentru negustorii din oraşul Liov, pe atunci în Polonia. Documentul era valabil şi pentru negustorii din „ţara Rusiei şi a Podoliei” (adică pentru cei din jumătatea răsăriteană a Galiţiei). Dar istoria zonei Iaşilor este mult mai veche, arheologii descoperind la Cucuteni una dintre cele mai cunoscute culturi neolitice din Europa, cultura Cucuteni (circa 3000 î.C.).
Oraşul Iaşi ocupă un loc important în economia românească. Dezvoltarea zonei este legată de poziţia geografică ideală a municipiului Iaşi, care este un nod comercial major pentru estul României. Datorită aeroportului internaţional şi infrastructurii de şosele şi căi ferate, municipiul Iaşi este uşor accesibil din orice parte a României sau a Europei.
Iaşul este un oraş modern cu circa 350.000 de locuitori (2002) şi are reputaţia de „capitală spirituală şi culturală a României”. Datorită dezvoltării constante a sistemului de educaţie universitară, Iaşul este un important centru de educaţie academică. Azi în Iaşi sunt 7 universităţi de stat, ce cuprind peste 60.000 de studenţi şi 4000 de cadre didactice universitare: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, Academia de Arte „George Enescu”, Institutul Teologic Ortodox şi Institutul Teologic Catolic. Deasemenea, după 1990 au fost înfiinţate mai multe universităţi particulare.