ANUNŢ IMPORTANT
În clasamentul întocmit în ordinea descrescătoare a mediilor sunt declarati admiși la buget primii candidati în limita locurilor aprobate. Ei sunt repartizați pe domenii în funcție de media de admitere și de opțiuni.
După prezentarea primelor rezultate ale concursului, rugăm candidatii să respecte următoarele precizări:
a) Candidații declarați admiși vor confirma păstrarea locului obținut prin depunerea dosarului de admitere care să conțină următoarele documente:
- diploma de bacalaureat în original și copie;
- copie după certificatul de naștere și CI;
- adeverința medicală în original,
- 3 fotografii format 2,5X3 cm cu numele precizat pe verso;
- dosar plic.
Aceste documente vor rămâne în dosarul candidatului, la secretariatul facultății, pe toată durata studiilor universitare de licență.
Dosarul se va depune la Facultatea de Mecanică în perioada de 29 iulie-4 august 2020, între orele 9-15.00.
Candidații care au depus dosarul cu actele în original la sediul facultății vor confirma păstrarea locului telefonic în intervalul orar 9-15 (tel.0232.232.337 sau 0741.130.041) sau prin email la adresa :
facultatea.mecanica@tuiasi.ro.
Pentru cazurile speciale, rugăm candidaţii să contacteze telefonic Secretariatul facultăţii în perioada precizată mai sus.
b) candidații declarati admiși la Facultatea de Mecanică, care au depus actele de concurs la altă facultate din cadrul Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iași, sunt rugați să confirme păstrarea locului la facultatea unde au depus dosarul;
c) candidații admiși care doresc să se retragă din concurs sunt rugați insistent să anunţe retragerea din concurs printr-un email pe adresa facultatea.mecanica@tuiasi.ro, în care să se precizeze nr.de dosar, numele si CNP-ul şi să ridice dosarul de la secretariatul facultatii până la data de 3 august 2020 (între orele 9-15.00), dacă este cazul.
În urma retragerilor, se întocmește o nouă listă a repartizărilor pe domenii pentru candidatii admiși, în limita locurilor aprobate, urmând ca toți candidaţii să urce în clasament. Listele vor fi reactualizate periodic pe site-ul facultăţii și al universității în perioada 29 iulie-4 august 2020. Clasamentul final va fi afișat pe data de 6 septembrie 2020.
După încheierea acestei faze, în urma retragerii candidaților admiși la alte facultăii, locurile rămase la buget vor fi ocupate, în ordinea mediilor, de candidatii rămaşi pe listă, iar lista finală cu rezultatele din sesiunea iulie 2020 va fi afişată pe 6.09.2020.
Pentru locurile rămase libere, se va organiza un nou concurs de admitere în perioada 7-18 septembrie 2020.
La înmatriculare, în luna septembrie, toți candidații admiși trebuie să aibă la dosar diploma de bacalaureat, în original şi copie şi să achite taxa de inmatriculare în valoare de 50 de lei în săptămâna 21-25 septembrie 2020.
În perioada 6-30 august 2020 secretariatul facultătii va fi închis.
DECAN,
Conf.dr.ing.Gelu IANUŞ