loader image

BEST Training Weekend 2017

BEST Training Weekend – sesiuni de training gratuite organizate pentru studenții ieșeni

 

Vrei să petreci un weekend participând la un eveniment educațional, ce va contribui la dezvoltarea ta personală? Atunci avem noi evenimentul potrivit!

 

        În weekendurile 6-7 mai şi 13-14 mai, Grupul Local BEST Iași organizează cea de-a șasea ediție a evenimentului educațional BEST Training Weekend, un eveniment educațional dedicat studenţilor ca tine care vor să înveţe mai multe într-un mediu non-formal. Constând în mai mult de 20 sesiuni de training gratuite, de hard-skills şi soft-skills, susținute de companii profesioniste, evenimentul vine anul acesta în întâmpinarea ta cu teme variate.

Sesiunile de training vor avea loc în weekendurile 6-7 mai respectiv 13-14 mai. Trainingurile modulare constau într-o serie de trei sesiuni de training care se vor desfășura pe parcursul unei zile. Spre exemplu, modulul “Inteligența emoțională” cuprinde trei sesiuni de training. Pe lângă modulele de training, la eveniment vor mai fi și sesiuni de training de dezvoltare personală, carieră și succes, dar și workshopuri tehnice. Printre temele propuse anul aceste se numără: “Cum să începi cariera în IT”, “Antirețetă de succes – despre carieră”, “Drumul de la timiditate la o comunicare excelentă ”, etc. Printre partenerii de anul acesta se numără: ITst, Edurom, Cloudbase Solutions, Toastmasters, Ask Training, AiSucces, BDO, Speakers Club, Ascendis, Centru  de consiliere, Instant, British Council, KRI Leaders, Crilia, Train2Perform, SCC, ArcelorMittal, Conduent, Green Cola, Fornetti.

 

De ce să particip? Pentru că pot și vreau să mă dezvolt!

Niciodată nu e prea târziu să înveți.

 

BEST, Board of European Students of Technology, este o organizație apolitică și non-profit, aflată în permanentă dezvoltare. Încă din anul 1989, asigură noi modalități de a facilita comunicarea, cooperarea și schimbul de experiență între tinerii studenți europeni din mediul academic tehnic. Organizația este prezentă în 94 de Universități Tehnice din 32 de țări europene.