loader image

Echipa TUIASI Motorsport a Facultății de Mecanică a fost prezentă la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi din Iași! Siguranța începe cu noi!

Astăzi am fost prezenți la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Iași, continuând activitățile din cadrul proiectului „Siguranța începe cu noi”. În cadrul întâlnirii, aproximativ 240 de elevi au participat la sesiuni informative care au inclus atât prezentări teoretice privind siguranța rutieră, cât și demonstrații practice de răsturnare cu ajutorul simulatorului giroscopic.

Activitatea s-a desfășurat alături de reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Iași – Compartimentul de Analiză si Prevenirea Criminalității Iași ,Biroul Rutier si Serviciul Rutier, care au prezentat elevilor informații importante despre prevenirea accidentelor rutiere și adoptarea unui comportament responsabil în trafic.

Proiectul „Siguranța începe cu noi” este în continuă desfășurare și își propune să contribuie la creșterea gradului de conștientizare și responsabilizare a tinerilor în ceea ce privește siguranța rutieră.